Istoricul turneului Frantei consta dintr-un punct de inflexiune dublu. Fiecare atinge un precept fundamental. Una este apartenenta Ucrainei la NATO. Celalalt este extinderea granitelor UE la est si sud. Franta, candva sceptica in ceea ce priveste primirea noilor veniti in oricare dintre grupuri, a devenit in liniste un avocat pentru ambele.
In perioada premergatoare summitului NATO din iulie de la Vilnius, capitala Lituaniei, multi dintre aliatii uimiti ai Frantei au inteles pentru prima data noua sa abordare. Franta s-a aliniat alaturi de Marea Britanie, Polonia si statele baltice, argumentand pentru o cale rapida in alianta pentru Ucraina dupa razboi. „Avem nevoie de o cale spre aderare”, a declarat Emmanuel Macron, presedintele francez, la Bratislava, capitala Slovaciei, pe 31 mai.
Acest lucru a diferentiat Franta nu numai de Germania, ci si de America, „spre aparenta surpriza a administratiei Biden”, a remarcat Daniel Fried, un fost diplomat american. In 2008, Franta si Germania au blocat Ucraina de la aderarea imediata la alianta. In urma cu patru ani, dl Macron a declarat pentru The Economist ca NATO se confrunta cu „moartea creierului”. Chiar si dupa ce Rusia a trimis tancurile, dl Macron parea uneori la fel de ingrijorat de securitatea sa viitoare ca si de cea a Ucrainei. Cu toate acestea, flancul estic al Europei si-a gasit un nou campion neasteptat.
A doua schimbare a Frantei, privind extinderea UE, este mai putin vizibila. O decizie cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina (si Moldova) nu va avea loc pana in decembrie 2023, dupa o discutie initiala din octombrie. Dar discutiile sunt in curs de desfasurare, nu in ultimul rand pentru ca o astfel de extindere ar necesita modificari complexe ale regulilor care guverneaza organizarea interna a UE. Un grup de lucru franco-german analizeaza implicatiile. Comisia Europeana va raporta in octombrie cu privire la extindere, inclusiv pentru Balcanii de Vest.
In mod traditional, Franta a fost precauta fata de extindere, considerand extinderea o amenintare la adresa strategiei sale preferate de „aprofundare” a uniunii si de a crea un proiect politic. Marea Britanie, cand era inca membra, era un arhi-extindere si, prin urmare, era privita cu suspiciune la Paris pentru ca incerca sa transforme Europa intr-o simpla zona comerciala. In 2019, Franta a respins deschiderea discutiilor de aderare cu Albania si Macedonia de Nord.
Razboiul Rusiei a transformat abordarea lui Macron. Anul trecut, diplomatii sai au muncit din greu pentru a obtine sprijin pentru decizia UE de a acorda Ucrainei statutul de candidat. Franta si-a ridicat dreptul de veto asupra ofertelor Albaniei si Macedoniei de Nord, permitand inceperea negocierilor de aderare. Caldura discursului dlui Macron de la Bratislava i-a uimit pe europenii centrale si de est, mult timp favorabil unei UE mai largi. „Intrebarea pentru noi nu este daca ar trebui sa ne marim”, a declarat el, „ci cum ar trebui sa o facem”.
Multi observatori raman sceptici. „A fost un pranz gratuit pentru Macron sa sustina aderarea Ucrainei la NATO”, argumenteaza un diplomat european, mentionand ca Franta stia foarte bine ca americanii vor pune frana. Interesul tactic al domnului Macron de a lupta pentru Europa Centrala si de Est este evident, dupa credibilitatea pe care si-a pierdut-o anul trecut in urma contactului sau cu Vladimir Putin. Linia Frantei fata de NATO a fost si ea partial tactica: un mesaj solid catre Rusia, a sustinut acesta, ar intari mana Kievului in orice negocieri de pace viitoare.
Cu toate acestea, exista motive sa credem ca aceasta dubla schimbare franceza reflecta o reevaluare geopolitica. Dl Macron, pro-european pana la miez, a fost mult timp preocupat de nevoia de a intari ceea ce el numeste „suveranitatea europeana”: capacitatea continentului de a-si determina viitorul in mijlocul rivalitatii marilor puteri. Aceasta ingrijorare este accentuata atat de amenintarea existentiala la adresa Europei a unei Rusii expansioniste, cat si de posibilitatea ca o America condusa de Donald Trump, daca ar castiga alegerile de anul viitor, sa fie mai putin angajata in securitatea europeana.
Concluzia Frantei este ca Europa „nu mai poate accepta „zonele gri” intre UE si Rusia”, spune un oficial. Daca tarile marginale nu sunt ancorate in UE sau NATO, acestea vor fi vulnerabile in fata puterilor autocratice. Ultima faza a extinderii a avut loc „cand credeam ca democratia liberala se va raspandi si va deveni modelul dominant”, spune Laurence Boone, ministrul francez al Europei: „Astazi nu este cazul. Asa ca trebuie sa trecem la o constructie geopolitica.” Extinderea devine un instrument de consolidare a suveranitatii europene. Iar o UE mai extinsa nu este o alternativa la un proiect politic mai profund, ci un mijloc de a-l realiza. „Aceasta este intr-adevar o schimbare structurala”, argumenteaza Benjamin Haddad, unul dintre adjunctii lui Macron.
Nimic din toate acestea nu inseamna ca extinderea va avea loc in curand. Discutiile privind aderarea se desfasoara extrem de lent cu patru tari din Balcanii de Vest; Muntenegru a inceput cu peste un deceniu in urma. Absorbtia Ucrainei ar fi complexa, lunga si grea. Dar acum este privit la Paris ca un imperativ geopolitic. Mujtaba Rahman de la Grupul Eurasia, o companie de consultanta, se asteapta ca liderii UE sa deschida discutiile de aderare in decembrie. Franta singura nu poate dicta alegerile clubului de 27 de membri. Dar ramane un ghid puternic pentru aceste decizii. Zeitenwende -ul sau ar putea fi crucial pentru determinarea formei viitoare a Europei.
