Tipuri de inflatie: Afla acum cate tipuri de inflatie exista

La nivelul sau cel mai elementar, inflatia este o crestere generala a preturilor in intreaga economie si este binecunoscuta tuturor. La urma urmei, cine dintre noi nu si-a amintit despre chiriile ieftine din trecut sau cat de putin costa pranzul? Si cine nu a observat ca preturile la orice, de la lapte la bilete la film, cresc in sus? In acest articol, exploram tipurile majore de inflatie si atingem explicatiile concurente oferite de diferite scoli economice.

Stagflatia si hiperinflatia: doua extreme

Desi, in calitate de consumatori, s-ar putea sa uram cresterea preturilor, multi economisti cred ca un grad moderat de inflatie este sanatos pentru economia unei tari. De obicei, bancile centrale urmaresc sa mentina inflatia in jurul valorii de 2% pana la 3%. Cresterile inflatiei semnificativ peste acest interval pot duce la temeri de o posibila hiperinflatie, un scenariu devastator in care inflatia creste rapid scapata de sub control.

Au existat mai multe cazuri notabile de hiperinflatie de-a lungul istoriei. Cel mai faimos exemplu este Germania de la inceputul anilor 1920, cand inflatia a atins 30.000% pe luna. Zimbabwe ofera un exemplu si mai extrem. Potrivit cercetarii lui Steve H. Hanke si Alex KF Kwok, cresterile lunare ale preturilor in Zimbabwe au atins aproximativ 79.600.000.000% in noiembrie 2008.

Stagflatia (o perioada de stagnare economica combinata cu inflatia) poate face, de asemenea, ravagii. Acest tip de inflatie este un amestec de vrajitoare a adversitatii economice, combinand cresterea economica slaba, somaj ridicat si inflatie severa, toate intr-unul. Desi cazurile inregistrate de stagflatie sunt rare, fenomenul a avut loc chiar in anii 1970, cand a cuprins Statele Unite si Regatul Unit – spre consternarea bancilor centrale ale ambelor natiuni.

Stagflatia reprezinta o provocare deosebit de descurajanta pentru bancile centrale, deoarece creste riscurile asociate cu raspunsurile de politica fiscala si monetara. In timp ce bancile centrale pot creste de obicei ratele dobanzilor pentru a combate inflatia ridicata, acest lucru intr-o perioada de stagflatie ar putea risca sa creasca si mai mult somajul. In schimb, bancile centrale sunt limitate in capacitatea lor de a reduce ratele dobanzilor in perioadele de stagflatie, deoarece acest lucru ar putea duce la cresterea si mai mult a inflatiei. Ca atare, stagflatia actioneaza ca un fel de sah-mat impotriva bancilor centrale, lasandu-le fara nicio miscare de facut. Stagflatia este, fara indoiala, cel mai dificil tip de inflatie de gestionat.

Inflatie negativa

Cunoscuta si sub numele de deflatie, inflatia negativa apare atunci cand preturile scad din diverse motive. Avand o masa monetara mai mica creste valoarea banilor, care la randul sau scade preturile. O reducere a cererii, fie pentru ca exista o oferta prea mare, fie o reducere a cheltuielilor de consum poate provoca, de asemenea, inflatie negativa. Deflatia poate parea un lucru bun, deoarece reduce preturile bunurilor si serviciilor, facandu-le astfel mai accesibile, dar poate afecta negativ economia pe termen lung. Atunci cand companiile castiga mai putini bani pe produsele lor, sunt fortate sa reduca costurile, ceea ce inseamna adesea concedierea sau concedierea angajatilor, crescand astfel somajul.

Ce cauzeaza inflatia?

Putem defini inflatia cu relativa usurinta, dar intrebarea ce cauzeaza inflatia este semnificativ mai complexa. Desi exista numeroase teorii, probabil ca cele mai influente doua scoli de gandire despre inflatie sunt cele ale economiei keynesiana si monetarista. 

Economia keynesiana

Scoala de gandire keynesiana si-a derivat numele si fundatia intelectuala de la economistul britanic John Maynard Keynes (1883–1946). Desi interpretarea sa moderna continua sa evolueze, economia keynesiana se caracterizeaza in general prin accentul pus pe cererea agregata ca motor principal al dezvoltarii economice. Ca atare, adeptii acestei traditii sustin interventia guvernamentala prin politica fiscala si monetara ca mijloc de a obtine rezultatele economice dorite, cum ar fi cresterea ocuparii fortei de munca sau atenuarea volatilitatii ciclului economic. Scoala keynesiana considera ca inflatia este rezultatul presiunilor economice, cum ar fi cresterea costurilor de productie sau cresterea cererii agregate. In mod specific, ei disting intre doua tipuri mari de inflatie: inflatia de tip cost-push si inflatia de cerere.

• Inflatia cost-push  rezulta din cresterile generale ale costurilor factorilor de productie. Acesti factori – care includ capitalul, pamantul, forta de munca si antreprenoriatul – sunt inputurile necesare pentru producerea de bunuri si servicii. Atunci cand costul acestor factori creste, producatorii care doresc sa-si pastreze marjele de profit trebuie sa creasca pretul bunurilor si serviciilor lor. Atunci cand aceste costuri de productie cresc la nivelul intregii economii, aceasta poate duce la cresterea preturilor de consum in intreaga economie, deoarece producatorii transfera costurile crescute catre consumatori. Preturile de consum, de fapt, sunt impinse astfel in sus de costurile de productie.
• Inflatia de atragere a cererii  rezulta dintr-un exces al cererii agregate in raport cu oferta agregata. De exemplu, luati in considerare un produs popular in care cererea pentru produs depaseste oferta. Pretul produsului ar creste. Teoria inflatiei de atragere a cererii este ca, daca cererea agregata depaseste oferta agregata, preturile vor creste la nivelul intregii economii.

Economie monetarista

Monetarismul nu este legat in mod explicit de o anumita figura fondatoare, ci este strans asociat cu economistul american Milton Friedman (1912–2006). Dupa cum sugereaza si numele, monetarismul se preocupa in principal de rolul banilor in influentarea evolutiilor economice. In mod specific, este preocupat de efectele economice ale modificarii masei monetare. 

Adeptii scolii monetariste sunt mai sceptici decat omologii lor keynesieni cu privire la eficienta interventiei guvernamentale in economie. Monetaristii avertizeaza ca astfel de interventii risca sa faca mai mult rau decat bine. Poate cea mai faimoasa astfel de critica a fost facuta de Friedman insusi in publicatia sa influenta (coscrisa cu Anna J. Schwartz), A Monetary History of the United States, 1867-1960 , in care Friedman si Schwartz sustineau ca deciziile politice ale Federal Rezerva a adancit din neatentie gravitatea Marii Depresiuni. Pe baza acestui scepticism, Friedman a sugerat ca bancile centrale ar trebui sa se preocupe de mentinerea unei rate stabile de crestere a masei monetare a natiunii, in conformitate cu produsul intern brut (PIB).

Monetaristii: Totul este despre bani

Monetaristii au explicat istoric inflatia ca o consecinta a unei oferte monetare in crestere. Viziunea monetarista este perfect incapsulata de remarca lui Friedman ca „inflatia este intotdeauna si pretutindeni un fenomen monetar”. Potrivit acestui punct de vedere, principalul factor care sta la baza inflatiei are putin de-a face cu lucruri precum forta de munca, costurile materialelor sau cererea consumatorilor. In schimb, totul este despre oferta de bani.

In centrul acestei perspective se afla teoria cantitativa a monedei, care presupune ca relatia dintre oferta monetara si inflatie este guvernata de relatia

M ∗ V = P ∗ T unde: M = masa monetara V = viteza banilor P = nivelul mediu al pretului T = volumul tranzactiilor \begin{aligned} &M*V = P*T\\ &\textbf{ unde:}\\ &M = \text{Masa monetara}\\ &V = \text{Viteza banilor}\\ &P = \text{Nivelul mediu al pretului}\\ &T = \text{Volumul tranzactiilor} \end{aliniat} ​M∗V=P∗Tunde:M=oferta monetaraV=viteza banilorP=nivelul mediu al pretuluiT=volumul tranzactiilor​

In aceasta ecuatie este implicita credinta ca, daca viteza banilor si volumul tranzactiilor sunt constante, o crestere (sau scadere) a ofertei de bani va determina o crestere (sau scadere) corespunzatoare a nivelului mediu al pretului.

Avand in vedere ca viteza banilor si volumul tranzactiilor nu sunt in realitate niciodata constante, rezulta ca aceasta relatie nu este atat de simpla pe cat ar putea parea initial. Cu toate acestea, aceasta ecuatie serveste ca un model eficient al convingerii monetaristilor ca expansiunea ofertei monetare este cauza principala a inflatiei.

Inflatia vine sub multe forme, de la cazuri istorice extreme de hiperinflatie si stagflatie pana la cresterile de cinci centi si 10 centi pe care cu greu le observam. Economistii din scolile keynesiene si monetariste nu sunt de acord cu privire la cauzele fundamentale ale inflatiei, subliniind faptul ca inflatia este un fenomen mult mai complex decat s-ar putea presupune initial.