Reluand din evenimentele explozive din primul sezon, al doilea sezon surprinde echipa The Morning Show recuperandu-se dupa distrugerea cauzata de actiunile lui Alex (Jennifer Aniston) si Bradley (Reese Witherspoon), martori ai unei noi UBA si ai unei lumi in continua schimbare, unde identitatea este totul si decalajul dintre modul in care ne prezentam si modul in care suntem perceputi cu adevarat joaca un rol decisiv.
Dupa aproape doi ani lungi, mult asteptatul sezon al doilea al serialului creat de Kerry Ehrin (Bates Motel) a avut in sfarsit premiera. Complotul are loc la cateva luni dupa marturisirea lui Alex (Jennifer Aniston) la toata tara, intr-un moment in care pe platourile de filmare domneste o pace inselatoare. Cu atatea dezastre provocate de unele personaje in perioada anterioara, este normal ca in acest nou lot de episoade protagonistii sa incerce sa se regaseasca pe ei insisi datorita unei a doua sanse si incercarilor de rascumparare. Dar, desi pare sa existe o atmosfera buna in aceasta etapa a El Matinal, in realitate exista o mireasma teribila de falsitate si nesiguranta. Exista noi completari in echipa de lucru si diferite roluri in lantul de comanda s-au schimbat.
Mai mult decat atat, rolurile celor doua protagoniste feminine principale au fost complet inversate. Cu aceasta ocazie, il intalnim pe un Alex pensionar (Jennifer Aniston), complet pierdut si plin de nesigurante, in timp ce Bradley (Reese Witherspoon) este deja o vedeta consacrata care a facut din show zona ei de confort alaturi de Eric (Hasan Minhaj), noul tau co -gazda. Ambele ne ofera concurenta nesfarsita, discutii, impacari si momente indraznete. In plus, cei doi urmeaza, de asemenea, cai separate care le vor cere sa fie mai puternice ca niciodata. Desigur, subintrigile mentionate mai sus oscileaza intre fortat, cliseu si neasteptat. La randul sau, minunata Julianna Margulies (The Good Wife) ajunge in serie pentru a o interpreta pe Laura.
Totusi, personal nu m-am putut abtine sa nu am senzatia ca in acest sezon reprezentarea feminina este dominata in mare parte de Alex si Bradley. Nu stiu daca scriitorii chiar nu stiu sa profite de restul femeilor din serial sau daca aceasta este o strategie planificata pentru a se distanta radical de #MeToo si de ceea ce s-a vazut in editia anterioara, plasand astfel barbatii in pozitii mai vulnerabile. . Ca si Cory (Billy Crudup), care trebuie sa se confrunte cu niste sentimente pe care le credea disparute. Ceea ce este clar este ca, in comparatie, personajele masculine se bucura de o importanta mai mare. Da, bineinteles ca o revedem pe Mia (Karen Pittman) si o intalnim si cu Stella (Greta Lee), noul -si primul- presedinte de stiri al canalului.
Serialul propune inca o data situatii incomode legate de probleme foarte sensibile, barbatii fiind in special cei in centrul atentiei. Printre ei, Mitch (Steve Carell) joaca intr-o subplot -a mantuirii?- alaturi de o carismatica Paola (Valeria Golino) care la inceput nu prea are sens, dar pe masura ce se desfasoara devine o pauza frumoasa de ipocrit si isteric. forfota preparatului. La randul sau, Daniel (Desan Terry) se plange ca, din cauza culorii pielii, reteaua nu il plaseaza in pozitia pe care crede ca o merita. De asemenea, din senin, Chip (Mark Duplass) primeste doza lui de mustrare pentru ca este cine este. Chiar si Yanko (Nestor Carbonell) trebuie sa se confrunte cu anumite probleme legate de aproprierea culturala si rasism.
Intr-o alta ordine de idei, unul dintre aspectele de verificat in acest sezon a fost daca showrunner-ul va simti nevoia sa portretizeze evenimentele legate de COVID-19 din perspectiva presei. Cu toate acestea, pentru cea mai mare parte a noului episod, virusul din SUA este ca un zgomot de fundal auzit la televizoare, in timp ce in China sau Italia serialul arata unele dintre consecintele sale timpurii. De altfel, fictiunea intarzie cat mai mult impactul pandemiei si abia in episoadele finale scriitorii profita de ocazie pentru a genera situatii ceva mai oportuniste decat socante in acest sens. Dintre toate posibilitatile care au existat, sa spunem ca au ales in sfarsit pe cea mai usoara, mai fortata si mai goala.
In aceasta a doua editie, fictiunea atinge un numar mare de probleme actuale precum rasismul sistemic, fluiditatea sexuala, pericolul retelelor sociale sau sexismul. Cu toate acestea, serialul ofera acestor denunturi un tratament mai scurt si mai superficial decat se astepta, refuzand in multe cazuri sa faca un pas mai departe. Este in dificultatea de a se adapta la o lume din ce in ce mai treaza si mai solicitanta in care sezonul insista cu mai multa forta. In acest fel, noile episoade pun un accent deosebit pe „cultura anularii” si pe modul in care stabilitatea noastra in societatea de astazi atarna de un fir foarte fin. Doar cuvantul unui jurnalist, un act rau inregistrat sau o scurgere este suficient si vietile noastre se pot schimba si fi marcate pentru totdeauna in cateva secunde.
Acest lucru duce spectacolele distributiei la noi niveluri de isterie. De exemplu, atat Aniston, cat si Duplass se limiteaza uneori la supraactiune, iar cand unul ajunge la punctul culminant al frustrarii lor, ne lasa cu momente hilare, in ciuda nuantelor lor dramatice. Nici nu este usor sa alegi parti sau sa empatizezi cu anumite personaje. Mai ales cu Alex si Mitch, pentru ca la fel ca serialul in sine, in acest sezon amandoi provoaca o multime de sentimente amestecate. Si este pacat ca fictiunea are in putere tot felul de argumente cu care ar putea avea un impact real asupra societatii. Cu toate acestea, de multe ori prefera sa opteze pentru clasica melodrama de televiziune.
