Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, are un mesaj pentru republicanii americani care fac promisiuni electorale de a reduce sprijinul Ucrainei: asta doar va da putere Chinei.
Stoltenberg si-a sustinut punctul intr-un interviu amplu, in care seful aliantei militare a argumentat pentru o prezenta americana pe termen lung in Europa si pentru o crestere pe scara larga a cheltuielilor pentru aparare.
„Prezenta Statelor Unite – dar si a Canadei – in Europa este esentiala pentru puterea si credibilitatea acelei legaturi transatlantice”, a spus Stoltenberg.
Cu toate acestea, anxietatea curge prin cercurile de politica ca un SUA mai reticent ar putea fi la orizont. Viitoarele alegeri de la jumatatea mandatului din SUA ar putea inclina controlul Congresului catre republicani, dand putere unei cohorte republicane ascendente, prietenoase cu MAGA, care a facut presiuni sa reduca ajutorul militar de lider mondial al presedintelui american Joe Biden pentru Ucraina.
Stoltenberg a avertizat ca recentele castiguri ale Kievului pe campul de lupta nu ar fi fost posibile fara sprijinul aliatilor NATO. Si a facut apel la sentimentul anti-Chine mai strident care se afla in ambele partide politice majore din SUA.
O Rusie victorioasa, a spus el, „ar fi rea pentru noi toti din Europa si America de Nord, din intreaga NATO, pentru ca asta va trimite un mesaj liderilor autoritari – nu numai Putin, ci si Chinei – ca, prin folosirea brutalitatii. forta militara isi pot atinge obiectivele.”
Stoltenberg, totusi, si-a exprimat optimismul ca SUA nu vor disparea curand din Europa sau din Ucraina. Intr-adevar, un contingent format din mai multi republicani a sustinut cererile repetate ale lui Biden de a trimite bani si arme in Ucraina.
„Sunt increzator”, a spus seful NATO, „ca, de asemenea, dupa jumatate de mandat, va exista in continuare o majoritate clara in Congres – in Camera si in Senat – pentru sprijinul semnificativ continuu pentru Ucraina”.
Urmeaza decizii dificile
Dezbaterea incarcata este produsul unei realitati tulburatoare: razboiul Rusiei in Ucraina pare sa se prelungeasca luni de zile, pe masura ce bugetele se ingusteaza si economiile scad.
La Washington, aceasta discutie se intensifica inaintea alegerilor programate pentru 8 noiembrie. Si un cor de conservatori este din ce in ce mai reticent sa cheltuiasca sume uriase pentru ajutorul Ucrainei. De cand a inceput razboiul, SUA s-au angajat sa acorde Ucrainei mai mult de 17 miliarde de dolari in asistenta de securitate, mult peste ceea ce Europa si-a angajat in mod colectiv.
Stoltenberg a spus ca are incredere ca Washingtonul va continua sa ajute Ucraina „partial pentru ca daca [presedintele rus Vladimir] Putin castiga in Ucraina, aceasta va fi o catastrofa pentru ucraineni”.
Dar el a subliniat si legatura cu China intr-un moment in care Beijingul este in fruntea multor factori de decizie americani – inclusiv unii dintre aceiasi conservatori care ridica intrebari cu privire la volumul asistentei acordate Ucrainei.
Administratia Biden a descris recent China drept „cea mai importanta provocare geopolitica a Americii” in strategia sa de securitate nationala.
Iar documentul plaseaza in mod explicit China deasupra Rusiei pe termen lung: „Rusia reprezinta o amenintare imediata si continua la adresa ordinii de securitate regionala in Europa si este o sursa de perturbare si instabilitate la nivel global, dar ii lipseste capacitatile pe spectrul de” Chinei.
Totusi, ciocnirea razboiului indelungat al Rusiei in Ucraina, presiunile politice interne ale SUA si concentrarea tot mai mare asupra Beijingului revigoreaza o dezbatere de lunga durata privind impartirea poverii in cadrul NATO.
In 2014, aliatii NATO au convenit sa „tinteasca spre” cheltuirea a 2% din productia lor economica pentru aparare pana in 2024. Cu acel termen limita care se apropie – si recunoasterea faptului ca amenintarile militare par doar sa creasca – liderii se confrunta cu ceea ce urmeaza. Vor creste numarul tinta? Vor formula altfel obiectivele de cheltuieli?
„Ma astept ca aliatii NATO sa isi asume, la summitul de la Vilnius, anul viitor, un angajament clar de a investi mai mult in aparare”, a spus Stoltenberg, mentionand ca „este putin prea devreme pentru a spune” cu ce limba precisa vor fi de acord aliatii NATO.
Aliatii NATO insisi au adoptat abordari diferite fata de China, unii adoptand inca o linie mult mai blanda decat Washingtonul.
Stoltenberg a recunoscut aceste divergente. Dar el a sustinut ca alianta a facut progrese in confruntarea cu Beijingul, subliniind decizia NATO de la inceputul acestei veri de a eticheta in mod explicit China drept o provocare in documentul sau de strategie pe termen lung.
„Este important ca aliatii NATO sa fie uniti si sa abordeze consecintele ascensiunii Chinei – si asupra carora suntem de acord, si exact asta facem”, a spus el.
Cu toate acestea, desi aliatii au convenit sa „abordeze” ascensiunea Chinei, ei nu si-au dat seama cine ar trebui sa plateasca factura pentru aceste eforturi. Unii parlamentari, academicieni si experti americani pledeaza pentru ca Europa sa preia conducerea in gestionarea provocarilor locale de securitate, astfel incat SUA sa se poata concentra mai mult asupra Indo-Pacificului.
Daniel Hamilton, un oficial al Departamentului de Stat al SUA in timpul valului de extindere a NATO din anii 1990, il numeste „responsabilitate strategica europeana mai mare”. Aceasta abordare, a adaugat Hamilton, acum un senior fellow la Universitatea Johns Hopkins, ar implica aliatii europeni care vor furniza, in termen de 10 ani, „jumatate din fortele si capacitatile” necesare „pentru descurajare si aparare colectiva impotriva Rusiei”.
Aliatii europeni, sustin unii experti, sunt pur si simplu prea confortabili in dependenta lor de Washington.
„Membrii europeni ai NATO au promis prea mult si s-au indeplinit insuficient de zeci de ani”, a declarat Stephen Walt, profesor de la Universitatea Harvard, un savant de top in afaceri internationale. Europenii, a spus el, „nu vor face un efort sustinut pentru a-si reconstrui propriile capacitati de aparare daca se pot baza pe Statele Unite sa se grabeasca in ajutorul lor la primul semn de necaz”.
In urmatorul deceniu, a adaugat Walt, „Europa ar trebui sa-si asume responsabilitatea principala pentru propria aparare, in timp ce Statele Unite se concentreaza pe Asia si trec de la „primul raspuns” al Europei la „aliatul sau de ultima instanta”.
Stoltenberg a respins o astfel de diviziune stricta a muncii.
Decuplarea Americii de Nord de Europa „nu este un model bun, deoarece asta va reduce puterea, credibilitatea legaturii dintre America de Nord si Europa”.
El s-a sprijinit, totusi, pe aliatii europeni ai NATO – care vor include cea mai mare parte a continentului la vest de Rusia odata ce aderarea Finlandei si a Suediei vor fi aprobate – pentru a-si continua cresterea cheltuielilor de aparare.
„Cred cu tarie ca aliatii europeni ar trebui sa faca mai mult”, a spus el, adaugand ca a „impins din greu” pe aceasta tema. „Vestile bune”, a mentionat el, „este ca toti aliatii si, de asemenea, aliatii europeni au crescut si acum investesc mai mult”.
Cu toate acestea, matematica simpla arata ca Europa nu este aproape de a se autosustine in aparare.
„Realitatea este ca 80% din cheltuielile de aparare ale NATO provin de la aliati din afara UE”, a spus Stoltenberg. Structura aliantei, care se intinde pe oceane, pe mai multe continente, „lamenteaza, de asemenea, ca aveti nevoie de o legatura transatlantica si aveti nevoie de aliati din afara UE pentru a proteja Europa”.
„Dar mai ales”, a subliniat Stoltenberg, „este vorba despre politica – nu cred doar in Europa, nu cred doar in America de Nord”.
