Uneori, in razboaie si revolutii, schimbarea fundamentala vine cu o explozie. Asa este ceea ce numim „economia patriei”, o ideologie protectionista, cu subventii mari, cu interventii grele, administrata de un stat ambitios.
Lanturile de aprovizionare fragile, amenintarile tot mai mari la adresa securitatii nationale, tranzitia energetica si criza costului vietii au cerut fiecare actiune din partea guvernelor – si din motive intemeiate. Dar cand le adunati pe toate impreuna, devine clar cat de sistematic a fost lasata in praf prezumtia de piete deschise si guvernare limitata.

Pentru acest ziar, aceasta este o tendinta alarmanta. Am fost infiintati in 1843 pentru a milita pentru, printre altele, comertul liber si un rol modest pentru guvern. Astazi, aceste valori liberale clasice nu sunt doar nepopulare, ci sunt din ce in ce mai absente din dezbaterile politice. Cu mai putin de opt ani in urma, presedintele Barack Obama incerca sa semneze America la un pact comercial gigant din Pacific. Astazi, daca argumentati pentru comertul liber in Washington, veti fi batjocorit ca fiind iremediabil de naiv. In lumea in curs de dezvoltare, vei fi pictat ca o relicva neocoloniala din epoca in care Occidentul stia cel mai bine.

Raportul nostru special din aceasta saptamana sustine ca economia patriei se va dovedi in cele din urma a fi o dezamagire. Diagnostica gresit ce a mers prost, supraincarca statul cu responsabilitati de nerespectat si va strica o perioada de schimbari sociale si tehnologice rapide. Vestea buna este ca, in cele din urma, isi va aduce propria moarte.

Esential pentru noul regim este ideea ca protectionismul este modalitatea de a face fata loviturilor pietelor deschise. Succesul Chinei i-a convins pe occidentalii clasei muncitoare ca au mult de pierdut din libera circulatie a marfurilor peste granite. Pandemia de covid-19 a lasat elitele sa se gandeasca ca lanturile globale de aprovizionare trebuiau „deriscate”, adesea prin mutarea productiei mai aproape de casa. Ascensiunea Chinei sub „capitalismul de stat”, cu desconsiderarea ei pentru comertul bazat pe reguli si provocarea puterii americane, a fost folosita in economiile bogate si emergente ca o justificare pentru interventie.

Acest protectionism este insotit de cheltuieli guvernamentale suplimentare. Industria consuma subventii pentru a stimula tranzitia energetica si a garanta furnizarea de bunuri strategice. Foarte vaste destinate gospodariilor in timpul pandemiei au ridicat asteptari ale statului ca un bastion impotriva nenorocirilor vietii. Guvernele spaniola si italiana salveaza chiar si debitorii care nu isi pot permite costul in crestere al creditelor ipotecare.

Si, inevitabil, documentele de stat merg impreuna cu reglementari suplimentare. Antitrustul a devenit activist. Autoritatile de reglementare urmaresc pietele in curs de dezvoltare, de la jocurile in cloud pana la inteligenta artificiala. Deoarece preturile carbonului sunt inca prea mici, guvernele ajung sa micro-gestioneze tranzitia energetica prin decret.

Acest amestec de protectie, cheltuieli si reglementare are un cost ridicat. Pentru inceput, este un diagnostic gresit. Punerea in comun a riscurilor este intr-adevar o functie esentiala a guvernelor. Dar nu toate riscurile: pentru ca pietele sa functioneze, actiunile trebuie sa aiba consecinte.

Spre deosebire de opinia acceptata, covid si razboiul din Ucraina au aratat ca pietele fac fata socurilor mai bine decat fac planificatorii. Comertul globalizat a facut fata schimbarilor uriase ale cererii consumatorilor: productia in porturile Americii in 2021 a fost cu 11% mai mare decat in ​​2019. In 2022, economia Germaniei a repetat trucul, fara a suferi nicio calamitate, deoarece a trecut rapid de la gazul rusesc la alte surse de energie. In schimb, pietele dominate de stat, cum ar fi furnizarea de obuze pentru Ucraina, se lupta inca. La fel ca vechile plangeri cu privire la comertul cu China – care a sporit veniturile reale ale americanilor – nemultumirile legate de presupusa fragilitate a globalizarii au construit o catedrala a fricii peste un sambure de adevar.

Un alt defect al economiei patriei este suprasolicitarea statului. Guvernele isi pierd orice retinere tocmai atunci cand trebuie sa reduca cheltuielile pentru asistenta sociala. Populatiile imbatranite ingreuneaza bugetele cu facturi suplimentare pentru pensii si asistenta medicala. Cresterea ratelor dobanzilor face totul mai rau. Dupa o criza a pietei obligatiunilor din 2022, guvernul de dreapta al Marii Britanii creste impozitele, ca pondere din PIB, cu mai mult decat in ​​orice legislatura parlamentara din istoria tarii. Pe masura ce randamentele la obligatiunile cu termen lung, Italia indatorata arata din nou clatinata. Factura in crestere a Americii pentru serviciul datoriilor se va egala probabil cu cel mai mare nivel istoric inainte de sfarsitul deceniului – marturie a fragilitatii fiscale a noii ere.

Cel mai putin vizibil, dar potential cel mai costisitor defect este ca economia patriei este un instrument contondent intr-o perioada de schimbari rapide. Tranzitiile la energie si IA sunt prea mari pentru ca orice guvern sa le planifice. Nimeni nu stie cele mai ieftine modalitati de decarbonizare sau cele mai bune utilizari ale noii tehnologii. Ideile trebuie testate si canalizate de catre piete, nu guvernate de listele de verificare de la centru. Reglementarea excesiva va inhiba inovarea si, prin cresterea costurilor, va face schimbarea mai lenta si mai dureroasa.

In ciuda defectelor sale, economia patriei va fi greu de retinut. Oamenilor le place sa cheltuiasca banii altora. Pe masura ce bugetele guvernamentale devin mai mari, interesele speciale care se hranesc cu ele vor creste in dimensiune si influenta. Este mai greu sa retrageti protectia si alocatiile decat sa le acordati – in special cu alegatorii mai in varsta, care au un interes mai mic in cresterea economica. Oricine are ochi de caprioara in privinta arcului istoriei care se inclina spre progres ar trebui sa-si aminteasca ca in urma cu un secol Argentina era la fel de bogata ca Elvetia.

Planificati drumul inainte

Cu toate acestea, deziluzia se va instala in cele din urma. Aceasta se poate datora faptului ca extravaganta fiscala ajunge din urma guvernelor indatorate. Poate ca lacomia chiriasilor va deveni prea greu de ascuns. Sau o China represiva, care stagneaza, s-ar putea sa nu mai tina promisiunea unei prosperitati directionate de stat.

Cand vine schimbarea, aceasta poate fi surprinzator de rapida, cel putin in democratii. In anii 1970, valul s-a intors in favoarea pietelor libere aproape la fel de repede cum s-a intors impotriva lor astazi, ducand la alegerea lui Margaret Thatcher si Ronald Reagan. Sarcina liberalilor clasici este sa se pregateasca pentru acel moment prin definirea unui nou consens care sa le adapteze ideile la o lume mai periculoasa, mai interconectata si mai instabila. Nu va fi usor, mai ales in fata rivalitatii dintre America si China. Dar s-a facut in trecut. Si gandeste-te la premiu.