Marti, 18 iulie 1922. In ciuda ploii, la micul dejun, 600 de oameni se adunasera in fata Sf. Margareta, biserica din secolul al XII-lea aflata la umbra Westminster Abbey si favorita pentru nuntile societatii. Pana la pranz, multimea s-a marit la 8.000. Pentru unii, aceasta trebuia sa fie Nunta Anului, altii o credeau Nunta Secolului, intre frumoasa Edwina Ashley, „cea mai bogata fata din lume” si Lord Louis Mountbatten, frumosul ofiter de nava si membru al Familiei Regale extinse. Au participat regele George al V-lea si regina Maria si cei mai multi membri ai familiei regale si printul de Wales.
Edwina a intrat in biserica la Lohengrin lui Wagner. Slujba a fost condusa de fostul tutor al lui Dickie, Frederic Lawrence Long. „Domnul este Pastorul meu” a fost urmat de imnurile „Tu pentru totdeauna” si „Fie ca Harul lui Dumnezeu Mantuitorul nostru”, in timp ce „Aleluia” a lui Beethoven a fost cantat in timpul semnarii registrului.
Cuplul – Dickie inalt de 1,8 metri, depasindu-si sotia – a iesit din biserica la „Marsul de nunta” al lui Mendelssohn, exact cand soarele trecea prin ploaie si au pasit sub traditionalul arc de sabii al unei garzi navale de onoare. Mountbatten, cu chipul sau ascutit si cizelat, asezat intr-o expresie solemna, era imbracat intr-o redingota lunga, albastra si epoleti aurii, in uniforma unui locotenent de nava si purta sabia cu maner de aur a tatalui sau. Edwina, cu ochi albastri si par blond, era intr-o rochie simpla, de argint mata, pana la glezne, cu o coroana de floare de portocal pe cap si o sina de panza argintie de 1,28 m acoperita cu dantela din secolul al XV-lea.
S-au urcat in masina de mireasa, un Rolls-Royce – un cadou de nunta de la Edwina cumparat de la Printul de Wales – care a fost apoi tras de un echipaj de arme navale in jurul pietei Parlamentului. Dupa colt, un camion drapat cu steagul a preluat controlul, remorcand masina pe langa Palatul Buckingham pana la receptia de la casa miresei, Brook House din Park Lane. Acolo, la intrarea in cele doua sali de receptie de la parter, unde o camera despartitoare ingusta fusese transformata intr-un bulevard de portocali de 10 picioare, cuplul si-a primit cei 800 de invitati. Tortul de nunta era atat de mare, cu nivelul superior in forma de coroana, plus ancore in miniatura, panze si suruburi si barci de salvare minuscule atarnate de placute de argint, incat a fost nevoie de patru barbati pentru a-l ridica.
Nunta a atras atentia in intreaga lume, cu numere intregi de reviste dedicate acesteia, carti postale si suveniruri produse pentru a comemora ocazia si un film de 14 minute pentru Pathe News. Lista de cadouri ocupa o pagina intreaga din The Timessi includea, pentru Edwina, un pandantiv cu cifrul regal in diamante de la Regina Alexandra, o brosa de la Aga Khan, un cal de la Maharajah de Jaipur si bratara pe care o intorsese de curand unui pretendent anterior, Geordie, Duce de Sutherland. Darurile lui Mountbatten aveau o inclinatie mai practica, reflectand interesele sale – un telescop de nava, un ulcior de cupru cu apa calda si un barometru aneroid – si de la Rege, premiul Cavaler Comandant Ordinul Victorian pe care il adauga la pretuitul sau Ordin japonez al Soarelui Rasare. si Ordinul Marelui Cruce al Nilului. In cele din urma, la ora 17, au pornit cu Rolls-Royce catre casa familiei miresei, Broadlands, pentru a-si incepe viata de casatorie impreuna.
Casatoria reunise doua dintre cele mai fermecate figuri ale perioadei. Dickie Mountbatten, nascut la 25 iunie 1900 la Frogmore House, a fost stranepotul si finul reginei Victoria – mama sa, Victoria, nascuta in 1863, era fiica celei de-a doua fiice a reginei, Alice. Mama lui Dickie avea sa fie o influenta importanta, incurajand in copilul ei cel mai mic incredere in sine suprema si actionand ca tutore al lui intre cinci si noua ani. “Ea m-a invatat engleza, germana, franceza si latina. M-a invatat istoria lumii intr-o maniera orizontala”, si-a amintit el mai tarziu. „In epoca elisabetana, stiam ce se intampla in Europa si India, precum si in Anglia”.
Tatal sau, printul Louis, nascut in 1854 in Austria, era fiul printului Alexandru si al printesei Julie de Hesse, cea mai veche dinastie protestanta conducatoare din lume, dar, intrucat era o casatorie morganatica, copiii au fost exclusi de la succesiune la suveranitatea Hessei. Acest defect genealogic in ascensiunea lui Mountbatten avea sa fie o jena, pe care avea sa incerce sa o elimine mai tarziu in viata.
Tatal lui Dickie s-a alaturat Marinei Regale, la varsta de 14 ani, si s-a bucurat de o cariera navala de succes, devenind Director al Informatiilor Navale la scurt timp dupa nasterea fiului sau mai mic. O parte din usor zgomot in jurul lui Edward al VII-lea – trunchiul sau se lauda cu un tatuaj de dragon – in 1881, el a nascut un copil, Jeanne Marie, cu amanta regelui, Lillie Langtry.
In 1884, Printul Louis se casatorise cu verisoara sa, Victoria, fiica cea mare a Marelui Duce Louis de Hesse si nepoata preferata a Reginei Victoria, iar copiii lor, Alice, Louise si George, s-au nascut in 1885, 1889 si, respectiv, 1892. Francez si german, un pianist si artist priceput, care fusese ales la Institutul Regal al Pictorilor in Acuarele, era venerat de copilul sau cel mai mic.
Fiind cel mai mic si cu o diferenta intre 15 si opt ani cu fratii sai, Dickie era obisnuit sa se distreze si sa-si ia drumul. Mai tarziu si-a amintit: „Am fost rasfatat si pe nimeni nu s-a suparat”. A lui era o gospodarie in esenta feminina, deoarece fratele si tatal sau erau rareori acasa, unde era indragit de mama lui, de doua surori mai mari si de diverse femei ale personalului. Acest lucru avea sa aiba un efect puternic asupra lui mai tarziu in viata. Intotdeauna trebuia sa se descurce cu femeile mai bine decat cu barbatii, care fie trebuiau admirati, precum tatal si fratele sau, fie vazuti ca antagonisti care trebuiau invinsi.
Dupa ce a terminat la Osborne, scoala de pregatire a Marinei de pe Insula Wight, Dickie si-a petrecut vara anului 1913 si a petrecut-o in Hesse cu fratii sai mai mari — Alice, acum casatorita cu Printul Andrew al Greciei, Louise si George, acum locotenent care serveste in crucisator de lupta HMS Noua Zeelanda. Lor li s-au alaturat in Hesse tarul si tarina si cei cinci copii ai lor, dintre care unul, Marie, in varsta de 14 ani, Dickie s-a indragostit. „Eram nebun de Marie si eram hotarat sa ma casatoresc cu ea”, isi aminti el. „Era absolut draguta. Ii tin fotografia pe semineul din dormitorul meu – intotdeauna am facut-o”. In cinci ani, toata familia avea sa fie moarta din mana bolsevicilor.
La 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Saraievo si a inceput numaratoarea inversa pana la razboi. Printul Louis devenise Primul Lord al Marii in 1912 si Dickie a fost invitat sa urmareasca o mobilizare completa a flotei pe 18 iulie. Dickie a fost incantat sa urmareasca Royal Review de la Spithead in fata regelui George al V-lea, cu toata puterea Marinei Regale asezate in fata – si sa-i intalneasca pe amiralul Jellicoe si pe Winston Churchill, primul lord al Amiralitatii.
Dickie il intalnise pe Churchill de mai multe ori inainte, nu in ultimul rand cand facuse o vizita oficiala la Osborne. Cand Churchill ii intrebase pe cadeti daca aveau vreo solicitare, Dickie fusese primul care raspundea. — Va rog, domnule, va rog sa luam trei sardine pentru cina de sambata in loc de doar doua? — Ma voi ocupa de asta, il asigura Churchill. Sardinele nu au venit niciodata. Era o lectie pe care Dickie trebuia sa-si aminteasca.
Printul Louis, singur la datorie, in fatidica vineri dinaintea izbucnirii razboiului, a fost cel care a trebuit sa ia decizia de a nu retrage Flota, ci de a-i tine mobilizati. S-a dovedit a fi o decizie inteleapta. A doua zi, Germania si Rusia si-au declarat razboi reciproc, iar pe 4 august, Regatul Unit a declarat razboi Germaniei.
A existat un val aproape instantaneu de sentimente antigermane, cu atacuri asupra suspectilor germani – chiar si teckeluri au fost vizati – si jefuirea magazinelor detinute de oameni cu nume care suna german.
In octombrie, printul Louis cu accent german, simtind ca criticile la adresa lui in calitate de sef al Marinei erau o distragere a atentiei de la efortul de razboi, si-a dat demisia din functia de Prim Lord al Marii. Si-a servit cu credinta tara adoptiva timp de 46 de ani si totusi Winston Churchill nu a facut nicio incercare de a-l descuraja. Fiul lui a fost devastat. Un alt cadet a vazut un contemporan stand in fata catargului Osborne, cu lacrimi curgandu-i pe obraji. Era Dickie. Din acea zi trebuia sa aiba o ambitie mistuitoare, sa razbune demiterea tatalui sau si sa devina insusi First Sea Lord.
Descendenta a printesei native americane Pocahontas, a prim-ministrului Lord Palmerston si a reformatorului si filantrop al saptelea conte de Shaftsbury, Edwina s-a nascut la 28 noiembrie 1901. Tatal ei, Wilfrid Ashley, a fost fost colonel in Garzile Grenadierului, care avea a devenit ulterior deputat conservator al Parlamentului. Bunicul ei matern a fost bancherul, Sir Ernest Cassel, consilier financiar al lui Edward al VII-lea – regele era nasul Edwinei si ea a fost numita dupa el – si unul dintre cei mai bogati barbati din lume.
Cassel, a carui sotie murise in trei ani de la casatorie, era foarte aproape de singurul sau copil si de prima ei fiica si a oferit una dintre putinele ancore din tineretea destul de lipsita de radacini a Edwinei. Tatal Edwinei era o figura indepartata, ocupat sa-si urmareasca afacerile parlamentare sau interesele sportive, iar mama ei, Maud, adesea bolnava, nu avea idee cum sa fie parintele Edwinei.
Maud a murit de tuberculoza in februarie 1911, cand Edwina avea noua ani, iar sora ei Mary avea cinci ani. Niciunul dintre copii nu a avut voie sa participe la inmormantarea de la Romsey Abbey. Edwina i-a scris tatalui ei: „Imi pare foarte rau, draga mama, ne-a parasit pe toti atat de brusc si pentru totdeauna, am vrut sa o sarut o data, iar acum nu am facut-o, dar este foarte frumos sa cred ca spiritul ei va fi mereu cu mine. .” Nu a mai vorbit niciodata despre mama ei in public.
Ambelor fiice le-a fost greu sa se impace cu moartea mamei lor, dar au prezentat-o in moduri diferite. Edwina a fost fortata sa creasca repede, a devenit din ce in ce mai ingrijita si mai plina de respect, in timp ce Mary a raspuns devenind mai voita si necooperanta. Fara mama si infometata de afectiune acasa, Edwina si-a turnat dragostea in ingrijirea animalelor ei – catei, ponei, iepuri, pisoi, o capra si, un cadou de la bunicul ei, un cal arab. Educata acasa, era o eleva constiincioasa si organizata, care pana la varsta de 10 ani stia sa citeasca germana, sa scrie in franceza si sa cante la pian. Avea o dragoste deosebita pentru geografie, a remarcat un biograf. „Hartile au fascinat-o, discutiile despre tinuturi indepartate i-au captat atentia si ea citea cu voracitate carti de calatorie”.
Isteria antigermana care ii afectase pe Battenberg era acum indreptata catre Ernest Cassel, nascut in Germania. In ciuda faptului ca este unul dintre cei mai mari abonati la imprumutul de razboi si i s-a incredintat o misiune oficiala in Statele Unite pentru a-si asigura un imprumut de jumatate de milion de dolari, el a fost acuzat ca este prieten cu imparatul german si ca are un set wireless special conceput. pe acoperisul Brook House pentru a mentine contactul cu tara natala. Sir George Makgill, secretar al Uniunii Antigermane, a intentat un proces pentru a-l dezlipi pe Cassel de calitatea sa de membru al Consiliului Privat. Nu a reusit, dar pentru Edwina – la fel cum viitorul ei sot isi aminteste experientele tatalui sau – a fost ceva ce nu avea sa uite niciodata.
